DCNews
›
Sport
›
Hagi, făcut de ruşine. Ce se spune pro şi contra antrenorului de la Galata, în presa turcă
Hagi, făcut de ruşine. Ce se spune pro şi contra antrenorului de la Galata, în presa turcă
Publicat pe 12 dec 2010, 13:38
Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, le-a cerut scuze suporterilor pentru prestaţia jucătorilor săi la meciul de pe teren propriu cu Genclerbirligi, scor 0-2. "Am intrat în istorie cu un rezultat prost. Echipa a jucat atât de prost încât le cer scuze suporterilor", a spus tehnicianul. Potrivit stargundem.com, căpitanul echipei Galatasaray, Arda Turan, a declarat că îl apreciază foarte mult pe Gheorghe Hagi atât ca om cât şi ca antrenor. "Îl respect. A preluat o echipă care nu era a lui. în timp se va vedea ce va fi", a adăugat fotbalistul. Cotidianul Sabah consideră că Hagi este un antrenor care munceşte mult, dar acest lucru nu este suficient. "Performanţele de până acum ale lui Hagi ca antrenor nu inspiră încredere deloc", se arată în jurnalul turc. "Galatasaray primeşte aproape în fiecare săptămână goluri din situaţii similare, dar antrenorul român nu vede asta. Nu ia măsuri. Galatasaray s-a prăbuşit", spune un alt ziarist turc. Cotidianul Vatan scrie că Hagi nu poate fi acuzat pentru rezultatul de sâmbătă. "Nu trebuie să ne supărăm pe Hagi. Asta e capacitatea echipei. De când a venit la echipă nu şi-a adus contribuţia, dar nu putea face nimic la golul venit în secunda 34. Nu el a luat acel portar", notează Vatan.
Potrivit turkspor.net, spre deosebire de partidele anterioare, la care indiferent de rezultate suporterii echipei Galatasaray au scandat: "I love you Hagi", la meciul cu Genclerbirligi fanii pentru prima dată nu şi-au mai manifestat susţinerea pentru român.
-
-
-
-
-
-
- Inter Milano, victorie în Derby d'Italia, cu Juventus15.02.2026, 06:43
- Schimbare majoră pentru Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur14.02.2026, 23:40
-
- FC Barcelona, umilită de Atletico Madrid în semifinalele Cupei Spaniei13.02.2026, 08:29
-
-
-
-
- FCSB câştigă cu Oţelul şi se apropie la două puncte de playoff08.02.2026, 22:18
-
-
-
-
- Bilete Turcia - România. FRF, precizări după vânzarea în timp record07.02.2026, 10:25
-
-
-
-
-
-
-
- Carlos Alcaraz, campion în premieră la Australian Open01.02.2026, 14:02
-
-
-
-
- Novak Djokovic s-a calificat în finala de la Australian Open30.01.2026, 17:07
- Carlos Alcaraz, în finală la Australian Open30.01.2026, 12:36
-
- FCSB 1 - 1 Fenerbahce Istanbul. Ultima etapă din Europa League29.01.2026, 23:11
-
-
- Cine transmite la TV FCSB - Fenerbahce? Meciul începe la ora 22:0029.01.2026, 13:06
- Prognoza meteo modifică programul în a 24-a etapă a Superligii28.01.2026, 14:50
- Novak Djokovic, în semifinale la Australian Open28.01.2026, 11:44
-
-
- Carlos Alcaraz s-a calificat în semifinale la Australian Open27.01.2026, 14:31
- Elina Svitolina, calificată în semifinale la Australian Open27.01.2026, 12:39
- Alexander Zverev, calificat în semifinale la Australian Open27.01.2026, 10:06
-
-
-
-
-
-
- Cristi Chivu va purta flacăra olimpică la JO Milano-Cortina 202623.01.2026, 23:25
- Europa League: Rezultatele și clasamentul după partidele de joi seara23.01.2026, 08:11
- Mircea Lucescu, internat de urgență în spital22.01.2026, 23:43
-
-
-
-
-
-
- Sorana Cîrstea, în turul al doilea la Australian Open20.01.2026, 12:04
- Novak Djokovic, în turul al doilea la Australian Open20.01.2026, 09:02
- Dinamo - U Cluj, 1-0 pe Arena Naţională18.01.2026, 23:42
- CFR Cluj, transfer de la rivala din Giuleşti18.01.2026, 16:15
-
-
- Gabriela Ruse s-a calificat în turul II la Australian Open18.01.2026, 09:39
-
-
-
- FC Argeș, victorie împotriva FCSB, la Mioveni16.01.2026, 22:52
-
-
- Jaqueline Cristian, în sferturi la Adelaide (WTA)14.01.2026, 16:12
-
-
- Jaqueline Cristian - Daria Kasatkina în optimi la Adelaide (WTA)13.01.2026, 08:40
- FC Barcelona a învins Real Madrid în Supercupa Spaniei11.01.2026, 23:43
- Dennis Man, omul meciului la PSV, după meciul cu Excelsior11.01.2026, 16:49
- Fenerbahce Istanbul a cucerit Supercupa Turciei11.01.2026, 07:46
- Radu Drăgușin pleacă de la Tottenham. Și-a ales noua destinație10.01.2026, 10:05
- Cristi Chivu, desemnat antrenorul lunii decembrie în Serie A09.01.2026, 18:25
-
- Sorana Cîrstea, în optimile turneului WTA de la Brisbane06.01.2026, 13:50
-
-
-
- Un fotbalist, printre răniții incendiului de la barul din Crans-Montana02.01.2026, 11:45
-
-
- Chivu începe noul an 2026 cu Inter în fotoliul de lider în Serie A29.12.2025, 09:21