În ultimele săptămâni, surse din Administraţia Prezidenţială au dat ca tot mai sigură nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar, preşedinte PMP şi consilier onorific al preşedintelui Nicuşor Dan, pentru funcţia de prim-ministru.
Lia Olguţa Vasilescu, vicepreşedinte PSD, a spus cum vede această posibilitate.
"Nu se poate să nu facă o desemnare (n.r. Nicuşor Dan), nu se poate. Pentru că se termină interimatul de 45 zile (n.r. al Guvernului demis) şi trebuie făcută o desemnare care va putea să treacă prin Parlamentul României sau nu, iar atunci să urmeze a doua desemnare. Dacă nici a doua desemnare nu trece, atunci vom ajunge la alegeri anticipate. Nu ştiu cu ce program va veni, dar Eugen Tomac, în principiu, este o persoană cu bun simţ. Va trebui să vedem şi ce-şi propune Eugen Tomac să facă", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, după dezbaterea pe legea salarizării de la Ministerul Muncii.
Întrebată dacă actuala criză politică va afecta finanţele ţării, aşa cum a indicat Comisia Europeană, şi dacă PSD îşi asumă guvernarea, Vasilescu a răspuns: "Bineînţeles că noi ne asumăm guvernarea, cred că am spus acest lucru de nu ştiu câte ori până acum. (...) Aşteptăm nominalizarea în primul rând de la preşedintele României, să vedem cine va fi propunerea de prim-ministru şi, în funcţie de această propunere, desigur că ne vom întâlni în conducerea partidului, cum ne-am întâlnit de fiecare dată, şi vom lua o decizie".
Va fi PSD parte din cabinetul lui Eugen Tomac?
Dacă Eugen Tomac va fi nominalizat ca premier, va participa PSD la guvernare cu miniştri?
"Este o decizie, încă o dată, pe care o va lua Partidul Social Democrat", a completat Lia Olguţa Vasilescu.