DCNews Politica Geoană, cuvinte dure după ce PSD a amenințat cu boicotarea alegerilor

Geoană, cuvinte dure după ce PSD a amenințat cu boicotarea alegerilor

"O cacialma pe care Liviu Dragnea o joacă pentru a-l ține pe premierul Cioloș în șah", se adaugă într-un comunicat al PSRO transmis, vineri, AGERPRES.

Președintele PSRO, Mircea Geoană, afirmă că PSD nu are nici cea mai mică intenție să nu participe la alegeri.

"Încearcă să-l țină pe primul ministru prizonierul promisiunii făcute în schimbul votului de la învestitură și a unei iluzorii susțineri în Parlament. Așa se întâmplă când te faci frate cu dracul ca să treci puntea — vine înapoi și îți cere taxă de trecere", a spus Geoană, potrivit comunicatului.

PSRO susține alegerea în două tururi din motive de reprezentativitate sporită oferită viitorilor primari, subliniind că în acest fel se permite și o șansă mai bună pentru reînnoirea clasei politice, dându-se ocazia partidelor mici sau nou apărute să aibă o șansă corectă.

Pe de altă parte, formațiunea condusă de Geoană spune că ar fi corect ca modificarea legii în vederea alegerii primarilor din două tururi să se facă printr-o lege aprobată în Parlament.

"Principial vorbind însă, apelarea la o OUG nu este o soluție democratică. Nu întotdeauna scopul, chiar și unul nobil, scuză mijloacele. O lege aprobată în Parlament este calea corectă de urmat. În acest fel, și PNL va avea ocazia de a-și repara greșeala făcută în 2015, când a votat legea alegerii primarilor într-un singur tur alături de PSD", se mai afirmă în comunicatul citat.

[citeste si]

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele