Carlos Antonio Santamaria Diaz va fi cel mai tânăr student de la Universitatea Naţională Autonomă din Mexico (UNAM), după ce a fost admis în urma unui examen, a confirmat joi instituţia de învăţământ, potrivit Agerpres.
„Vreau doar să studiez; dacă îmi închid porţile, o să intru pe fereastră”, a spus tânărul student potrivit UNAM.
Băiatul, originar din oraşul Cuernavaca, la 90 de kilometri sud de Ciudad de México, a colaborat cu universitatea din capitală încă din 2015 la elaborarea unor studii în domeniul chimiei analitice, biochimiei şi biologiei moleculare.
Examenul de admitere a fost dificil pentru că „nu mă descurc încă foarte bine cu integralele” la matematică, a spus Santamaria, care este interesat de domeniul reconstrucţiei celulare ca modalitate de a vindeca bolile.
Băiatul a trecut foarte repede prin toate etapele şcolare. Universitatea l-a descris pe Santamaria ca un „student cu capacităţi cognitive superioare, jucăuş, timid”. Carlos Antonio „a sfidat timpul şi regulile administrative”, se mai spune în declaraţia instituţiei de învăţământ.