Statele Unite prezintă membrilor NATO, în cadrul summitului de la Ankara, planurile de resetare a Alianței, proiectul NATO 3.0. Generalul de brigadă (r) Mircea Mîndrescu, fost comandant al Centrului de Analiză din subordinea Comandamentului Strategic al NATO de la Lisabona și fost șef al Direcției Planificare Strategică, explică pentru DCNews, ce înseamnă această schimbare de direcție.
Răcirea relației trans-atlantice și disputele președintelui Trump cu unii lideri europeni vor afecta orientarea strategică a Alianței, a fost întrebat gen (ret) Mircea Mîndrescu?
”Chiar după aterizarea pe pe teritoriul Turciei, președintele Trump a reiterat nemulțumirile pe care le are și aici se referă la lipsa de susținere din partea europenilor în Iran, a readus în atenție problema Groelandei, faptul că Danemarca nu face ceea ce trebuie și Groelanda este atât de necesară a Americii și NATO pentru securitate. În contextul declarațiilor despre retragerea forțelor americane din Europa și altele asemenea, care inevitabil reduc din optimismul pe care îl aveam și poate încă îl avem cu privire la la rezultatele acestui summit. Vom vedea cum va arăta în final comunicatul comun care va fi semnat de către cei treizeci și doi de șefi de stat și de guvern. De regulă, nu se mai fac modificări, pentru că e un text agreat înaintea summitului de către cele 32 de națiuni iar astăzi ar trebui să fie doar momentul formal, de semnare a documentului. Sper, deci, ca la sfârșitul zilei să nu avem surprize, pentru că din analizele pe care le-a prezentat Reuters, agenție care a avut acces la textul documentului pe care noi încă nu îl știm, acesta începe cu reiterarea valabilității și solidității Articolului cinci. De asemenea, există și o apreciere, aș spune eu, firească asupra amenințării pe care Rusia o o prezintă împotriva securității spațiului nord-atlantic, legată de situația geopolitică, de agresiunea rusă începută în 2022”, a spus gen. Mîndrescu.
NATO 3.0, o întoarcere la modul în care a funcționat alianța până în 1989
Ce înseamnă pentru noi NATO 3.0?
”Pentru noi, întrebarea cea mai arzătoare este dacă diminuarea prezenței americane în Europa, a capabilităților americane în teatrul european, va ține cont de timpul necesar ca aceste capabilități să fie generate de către europeni.
Asta înseamnă că forțele necesare unei intervenții de succes vor trebui să fie mobilizate, să fie prezente din primul moment, aproape de graniță, astfel încât această prezență vizibilă, capabilă, extrem de solidă să descurajeze pe oricine ar avea gânduri agresive împotriva împotriva teritoriului NATO. Să fie îndeajuns de capabilă din punct de vedere militar pentru a răspunde cu succes unor posibile provocări sau a unei posibile agresiuni.
Documentele semnate la Ankara dau un cadru general, dar ritmul în care se va face dezangajarea forțelor americane din Europa este stabilit de executivul american. Președintele are suficiente pârghii, într-o republică prezidențială, așa cum este America. Așa că, dincolo de comunicatul comun de la Ankara, dincolo de acestă declarație politică foarte importantă, care va direcționa sau ar trebui să direcționeze activitatea și măsurile ulterioare pe care NATO, ca și organizație, le va lua, trebui să vedem cum se va face translatarea acestor declarații politice în măsuri concrete, adică cum va evolua NATO, ce înseamnă, care va fi ritmul de transformare, cum se va merge de la ceea se numește NATO 2.0 către NATO 3.0.
Atunci când vorbim de NATO 1.0 ne referim la modul în care a funcționat alianța până în 89-90, orientată pentru apărarea împotriva unei eventuale agresiuni sovietice. Erau 9 corpuri de armată, din care trei americane, împotriva a 30 de corpuri de armată sovietice. Prezența masivă a forțelor convenționale americane era completată de umbrela nucleară.
NATO 2.0 a însemnat renunțarea de către alianță la concentrarea pe apărarea teritorială a țărilor aliate din Europa și din America și trecerea la teatre de operații cum a fost cel din Afghanistan și altele asemenea. Alianța a mers astfel pe dezvoltarea capabilitățlior expediționare.
Conceptul NATO 3.0 este generat în primul rând de agresiunea rusă. Capabilitățile care trebuie să fie la dispoziție trebuie să fie cele care derivă din nevoile generate de un război, ca să spunem așa, clasic. Este o revenire la NATO 1.0, în sensul scopului- apărarea teritoriului statelor NATO de o amenințare de la graniță.
O altă schimbare importantă, în opinia mea, este această diminuare a prezenței militare americane pe teritoriul European. Americanii spun europenilor: vă vom ajuta, dacă va fi nevoie, înțelegem că trebuie să contribuim la apărarea statelor NATO din Europa, contribuim în continuare cu niște capabilități pe care voi nu le aveți și sigur vom oferi în continuare umbrela nucleară. Dar, voi europenilor, acum sunteți îndeajuns de bogați, îndeajuns de puternici să vă construiți capabilitatea clasică militară pentru a răspunde cu succes unor eventual provocări ale Federației Ruse.
În concluzie, rolul se schimbă de la acțiunile expediționare la postura de apărare a teritoriului statelor NATO, în conformitate cu Articolul 3 din Tratat. Ne întoarcem la NATO 1.0, cu o prezență americană mai redusă în Europa, o mobilizare mai crescută a statelor europene și cu păstrarea mijlocului suprem de descurajare a unei agresiuni, umbrela nucleară americană, la care se adaugă cea britanică și franceză”, a concluzionat gen (ret) Mircea Mîndrescu.