DCNews › › Fotbal: Gabi Enache a semnat pentru Astra Giurgiu

Fotbal: Gabi Enache a semnat pentru Astra Giurgiu

Clubul de fotbal Astra şi jucătorul Gabi Enache au parafat, joi, un angajament valabil pentru următoarele două sezoane, a anunţat gruparea pe site-ul său oficial.

Fotbalistul de 29 de ani a revenit astfel la Astra, de care se despărţise în februarie 2016.

,,Din nou acasă, după trei ani cu experienţe fericite sau momente mai triste în alte ţări. Astra mi-a rămas însă mereu în suflet, e clubul care mi-a oferit satisfacţia inegalabila a unui titlu naţional, a cuceririi Cupei şi Supercupei României. Şi, evident, mi-a deschis porţile către echipa naţionala, unde vreau şi trebuie să revin prin muncă şi sudoare. Reîncep o noua poveste la Astra, cu convingerea că, alături de colegi, staff-ul tehnic şi administrativ, putem să readucem clubul în fruntea fotbalului românesc, indiferent de obstacolele care ne vor sta în cale. Mulţumesc, Astra, pentru trecut! Mulţumesc, Astra, pentru că îmi oferă şansa încă unui vis!, a scris Enache pe contul său de Instagram.

Jucător de bandă dreaptă, Enache şi-a început cariera la CS Mioveni, după care s-a transferat la Astra Ploieşti, iar în 2016 a ajuns la Steaua. În februarie 2018 s-a transferat la Rubin Kazan, însă doar câteva luni mai târziu (iulie) semna pentru Partizan Belgrad. În februarie anul acesta a fost împrumutat la Dunărea Călăraşi, unde a colaborat cu actualul antrenor al Astrei, Dan Alexa. Enache are cinci selecţii la echipa naţională.

Sursa: AGERPRES 

Citește mai multe din
Citește mai multe din