În urma controlului fiind stabilite sume suplimentare datorate bugetului general consolidat al statului în cuantum de peste 2,9 milioane lei, transmite Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, printr-un comunicat.
Inspectorii DGAF acuză că tranzacţiile au fost realizate exclusiv pentru diminuarea bazei impozabile
"Cu ocazia verificărilor efectuate, inspectorii antifraudă au identificat că societatea a înregistrat cheltuieli semnificative cu redevenţele de la o societate afiliată nerezidentă, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul UE, cheltuieli ce nu au fost justificate prin documente care să ateste fără echivoc necesitatea afectuării acestora.
Inspectorii DGAF au descoperit că tranzacţiile nu au substanţă economică şi au fost realizate exclusiv pentru diminuarea bazei impozabile, prin plăţi către o entitate afiliată, cu scopul de a reduce artificial baza impozabilă în România, respectiv impozitul pe profit", se menţionează în comunicat.
Au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare datorate bugetului de stat
Astfel, în sarcina contribuabilului au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare datorate bugetului general consolidat al statului în cuantum de peste 2,9 milioane de lei, precizează instituţia.
Vezi și - Cazul ”TVA la cafea”. ANAF emite impuneri discutabile și pierde în instanță