Potrivit unor surse apropiate negocierilor, PSD și UDMR ar putea susține un premier ”independent”, mai degrabă decât un tehnocrat, iar Eugen Tomac urmează a fi desemnat marți de președintele Nicușor Dan.
Eugen Tomac este actual consilier prezidențial al lui Nicușor Dan. El a fost numit consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni, începând cu data de 6 octombrie 2025.
Criza politică a început după ce moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR a fost adoptată cu 281 de voturi în Parlament, ceea ce a dus la căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Executivul funcționează acum cu atribuții limitate, iar președintele trebuie să desemneze un nou candidat pentru funcția de prim-ministru.
Așa că, după minivacanță, probabil chiar marți, Nicușor Dan îl va desemna premier pe Eugen Tomac.
Cine este Eugen Tomac
S-a născut la 27 iunie 1981, în comuna Babele (Oziornoe) din raionul Ismail, regiunea Odesa, aflată în sudul Basarabiei (azi Ucraina).
A absolvit cursurile Centrului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni (1999) și Facultatea de Istorie din cadrul Universității București (2003). Tot aici a urmat un program de master (2005, România în secolul XX). Este doctorand al aceleiași universități din 2006.
În 2000 a devenit membru fondator și președinte al Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni, pe care a condus-o timp de mulți ani. În această calitate, a desfășurat mai multe proiecte în colaborare cu Ambasada SUA la București, între care programul News to Know, proiect implementat cu susținerea Departamentului de Stat al SUA în zonele rurale defavorizate din România. Este membru fondator al Centrului pentru Educație Democratică (2005).
În cadrul Centrului de Studii Euro-Atlantice, a absolvit cursul Studii europene și euro-atlantice (2003). Alte specializări: perfecționare Management NGO - Managementul organizațiilor non-guvernamentale (International Visitor Leadership Program 2006, Washington, 2007) și Managementul Resurselor Umane (Institutul Român de Cercetări Economico-Sociale și Sondaje, 2007)
Și-a început activitatea profesională în calitate de redactor la revista Magazin Istoric (2004-2006). În 2005 a fost coordonator al studiului Focus on Romanians, raport privind situația românilor de pretutindeni, aspecte privind discriminarea românilor din vecinătatea României și din diaspora.
Expert, a fost responsabil cu relațiile cu românii de pretutindeni în cadrul Administrației Prezidențiale (2006-2007), apoi, asistent la Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni (2007-2008).
A fost numit secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Afacerilor Externe (2009-2010) și secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Guvernul României (2010-2012).
A fost decorat cu medalia comemorativă Dimitrie Cantemir, de către Fundația Culturală Magazin Istoric (2009); cu Ordinul Sfântul Gheorghe, Purtătorul de Biruință al Mitropoliei Basarabiei (2010). A primit premiul Vocația Spiritului Balcanic, din partea revistei Balcanii și Europa (2011).
În 2012, a fost numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Președintelui, Administrația Prezidențială.
A fost membru al Partidului Democrat Liberal (2008-2013), deținând funcția de prim-vicepreședinte al Organizației PDL Diaspora (2008-2012). A demisionat din partid la 19 iulie 2013, pentru a se înscrie în Fundația Mișcarea Populară, devenită Partidul Mișcarea Populară (PMP).
Eugen Tomac a fost președinte al Partidului Mișcarea Populară (iul. 2013 - iun. 2014; febr.-oct. 2015), vicepreședinte (iun. 2014-febr. 2015) și președinte (din oct. 2015-dec. 2020).
La alegerile din 9 decembrie 2012, a devenit deputat al Partidului Democrat Liberal (PDL) ales în circumscripția electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 2. A fost membru al Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal (dec. 2012-sept. 2013); al Grupului parlamentar Democrat Popular (fostul Grup parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu, până în mart. 2015) (mart.-iun. 2015); al Grupului parlamentar al Uniunii Naționale pentru Progresul României (Grupul Progresist) (din iul. 2016); deputat neafiliat (sept.2013-mart. 2015; iun. 2015 - iul. 2016), conform https://www.cdep.ro/. A fost președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării (dec. 2012-sept. 2013) și membru al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova (mart. 2013 - apr. 2014). De asemenea, a fost președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Letonia (dec. 2012-iun. 2014).
Eugen Tomac a obținut, la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, un nou mandat, fiind ales deputat în circumscripția electorală nr. 42 București, pe listele Partidului Mișcarea Populară (PMP). A fost liderul Grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară (până în iunie 2019). A fost membru al Comisiei pentru politică externă, al Comisiei pentru afaceri europene și al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova.
La alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, a fost ales eurodeputat pe lista Partidului Mișcarea Populară și a fost membru al Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat). A fost membru în: Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (2019-2022); Subcomisia pentru drepturile omului (2019-2022); Delegația la Comisia parlamentară de parteneriat UE-Armenia, la Comisia parlamentară de cooperare UE-Azerbaidjan și la Comisia parlamentară de asociere UE-Georgia (din 2019); Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest (din 2019); Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Serbia (din 2021); Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (din 2022); Subcomisia pentru drepturile omului (din 2022).
A fost membru supleant în Comisia specială privind ingerințele externe în toate procesele democratice din cadrul Uniunii Europene, inclusiv privind dezinformarea (2021) și în Comisia specială privind ingerințele externe în toate procesele democratice din cadrul Uniunii Europene, inclusiv privind dezinformarea (2021-2022).
Congresul Extraordinar al Partidului Mișcarea Populară l-a ales, la 19 februarie 2022, pe Eugen Tomac ca președinte al formațiunii politice.
În data de 18 decembrie 2023, președinții USR, PMP și Forța Dreptei, respectiv Cătălin Drulă, Eugen Tomac și Ludovic Orban, au anunțat constituirea Alianței Dreapta Unită, în perspectiva alegerilor din 2024. Alianța Dreapta Unită a depus la 4 iunie 2024, la Biroul Electoral Central 43 de propuneri, lista completă fiind deschisă de deputatul de Sibiu, Dan Barna, de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, și de eurodeputatul Eugen Tomac, președintele PMP.
A fost ales europarlamentar pe lista Alianței Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei, în urma scrutinului din 9 iunie 2024, potrivit rezultatelor finale prezentate la 18 iunie de 2024 de Biroul Electoral Central. În calitate de europarlamentar ales, din partea Partidului Mișcării Populare, Eugen Tomac face parte din Grupul Renew Europe în Parlamentul European și este membru în: Comisia pentru Cultură și Educație; Comitetul Parlamentar de Asociere și Stabilizare în cadrul Delegației Uniunii Europene - Serbia; Comitetul Parlamentar de Asociere în cadrul Delegației Uniunea Europeană - Moldova; Delegația Adunării Parlamentare Euronest. Totodată, este membru supleant în Comitetul pentru Afaceri Sociale și Muncă; Comitetul pentru Petiții; Comitetul Special privind Protejarea Democrației Europene.