Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat la GSP TV că patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a luat 1,5 milioane de euro de la LPF printr-un document fals şi va fi acţionat în judecată, iar banii împăţiti cluburilor.
Şeful Ligii nu l-a uitat nici pe Gigi Becali, despre care a spus că nu va mai intra în biroul său niciodată. "Gigi are intrare separată la Ligă, nu-l opreşte nimeni. La mine nu poate să intre, pentru că nu-l mai primesc. Am dat dispoziţie ca la mine să nu mai intre. Eu primesc pe cine doresc. Eu nu doresc nci o împăcare. Am greşi cînd m-am împăcat altădată cu Gigi", a conchis Dragomir.