Procurorii DNA au dispus control judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile pentru Cristian Popescu Piedone. El este cercetat pentru infracțiunile de abuz în serviciu.
Fostul primar al Sectorului 4 are termen de zece zile în care să plătească o cauțiune de 1.500.000 de lei.
Cristian Popescu Piedone este obligat, de măsura controlului judiciar la următoarele:
- să se prezinte la DNA de câte ori este chemat;
- să informeze DNA cu privire la schimbarea locuinței;
- să se prezinte la Poliția Sectorului 4 București, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
- să nu se apropie de și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu inculpații și cu martorii din același dosar;
- să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Procurorii au mai dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri aflate în proprietatea Piedone și asupra unor sume de bani.