Potrivit surselor citate, un control similar a fost dispus și la SC Pedros Impex SRL, într-un dosar aflat în lucru la Secția a II din cadrul DNA.
Activitățile de control au fost demarate marți, iar perioada avută în vedere pentru verificări este 1 ianuarie 2014 — până în prezent, arată sursele.
Aceleași surse au precizat că a fost găsită, până la acest moment, în casieria SC Niky Scorpion Alcom SRL o sumă de peste 8 miliarde lei care nu poate fi justificată.
Deputatul Nicolae Păun este suspectat că le-ar fi cerut bani cetățenilor de etnie romă pentru că ar fi susținut în Parlament legea amnistiei fiscale.
Citește și: Nicu Păun a trântit telefonul când a fost întrebat despre declarația de avere
Potrivit acelorași surse, deputatul le spunea cetățenilor romi "că a rezolvat cu legea și trebuie să cotizeze".
Nicolae Păun este membru fondator al Partidei Romilor „Pro Europa” și deputat din partea acestui partid în Parlamentul României.