DCNews Politica Personalități politice Un deputat PSD îi face sifilitici pe cei care au lansat diversiunea "Iliescu a murit"

Un deputat PSD îi face sifilitici pe cei care au lansat diversiunea "Iliescu a murit"

ion iliescu

Sâmbătă după-amiază a fost pusă în circulație în mediul online o știre falsă care vorbește despre decesul fostului președinte Ion Iliescu. Sursa, un blog anonim, anunță că președintele de onoare al PSD a murit în urma unui accident cardiovascular. Mai mult, autorii inventează așa-zise declarații ale premierului Victor Ponta sau ale fostul prim-ministru Adrian Năstase, iar la articol atașează un colaj in memoriam. Deputatul PSD Ionuț Vulpescu, tânărul pe care Iliescu l-a susținut deschis la alegerile parlamentare din 2012, a scris pe Facebook că fostul președinte al României a fost prezent, sâmbătă, la Opera Națională București, în timpul în care "autorii unui site de unică folosință au jucat în premiera mondială a sindromului 'La Syphilide' ".

Blogul pdsrnews.wordpress.com se descrie drept o platformă de știri "pentru oamenii de stânga din România". Are doar două materiale postate și pare, mai degrabă, creat cu obiectivul de a răspândi știrea mincinoasă despre decesul lui Ion Iliescu.

Unde era Iliescu în timp ce se lansa zvonul că a murit

"Balerina Alina Cojocaru, prim-solistă la Covent Garden, a dansat, în această seară, în premiera naţională a baletului 'La Sylphide', în coregrafia lui Johan Kobborg, la Opera Naţională Bucureşti. La premieră a fost prezent și Domnul Președinte Ion Iliescu. La aceeași oră, autorii unui site de unică folosință au jucat în premiera mondială a sindromului 'La Syphilide'", a scris deputatul Ionuț Vulpescu.

Redăm în continuare articolul de pe blogul pdsrnews :

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a încetat din viață sâmbătă seara, în urma unui accident cardiovascular suferit la spitalul Universitar din capitală, informează surse din cadrul PSD-ului. Acestuia i s-a făcut rău în cursul după amiezii și a fost dus de urgență la spital pentru efectuarea unor investigații. În timpul unor recoltări de sânge, starea președintelui s-a înrăutățit și a suferit un accident cardiovascular. Medicii l-au băgat imediat în sala de operații, dar n-au mai putut să facă nimic pentru a-i salva viața.
 
Reacțiile politicienilor n-au întârziat să apară, premierul Ponta declarând că “pentru toata lumea, Ion Iliescu a întruchipat voinţa, determinarea şi curajul de a lupta şi de a reuşi pentru demnitate umană, dreptate, egalitate şi libertate. Ion Iliescu rămâne în sufletul şi memoria românilor ca cel care a schimbat istoria ţării şi a influenţat generaţii, un exemplu de sacrificiu şi dăruire pentru noi toţi”. Adrian Năstase și-a exprimat condoleanțele și a spus că este o veste tragică atât pentru PSD, cât și pentru România.
 
Deși un politician controversat, Ion Iliescu a fost considerat de mulți români un erou al luptei anti-ceaușiste și a fost primul președinte al României după căderea comunismului. El urma să împlinească 84 de ani la începutul lunii martie.
Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele