DCNews Politica Daniel Zamfir: Ce va face ALDE la moțiunea de cenzură

Daniel Zamfir: Ce va face ALDE la moțiunea de cenzură

Daniel Zamfir FOTO AGERPRES

"Nu vom vota moțiunea de cenzură. Să vedem dacă (partidele din Opoziție-n.red.) obțin susținerea necesară", a declarat, pentru MEDIAFAX, senatorul ALDE Daniel Zamfir.

Daniel Zamfir a afirmat că nu există o strategie momentan în interiorul ALDE privind abordarea parlamentarilor în momentul procedurii de vot la moțiunea de cenzură.

Calcule moțiune cenzură

Pentru ca moțiunea de cenzură a opoziției să treacă sunt necesare 233 de voturi ale parlamentarilor. PNL, USR, PMP, Pro România și UDMR au anunțat că vor susține demersul, însă liderul deputaților liberali Raluca Turcan a anunțat, miercuri, că moțiunea nu are în prezent voturile necesare.

Viorica Dăncilă a anunțat, după întâlnirea de marți cu grupurile parlamentare ale PSD că aceștia nu vor vota moțiunea de cenzură, însă vor asigura cvorumul.

Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Numărul total de parlamentari, în prezent, este de 465. Pentru a trece o moţiune de cenzură este nevoie de 233 de voturi.

Moțiunea PNL, sub numele "Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces și fără cozi la vot!" va fi dezbătută și votată, marți, 18 iunie, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele