Dan Voiculescu, prima reacție după ce DNA l-a pus sub control judiciar
\"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 3 iulie 2014, față de inculpatul VOICULESCU DAN, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (7 acte materiale).
Inculpatul VOICULESCU DAN a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare\", arată un comunicat remis joi seară de DNA.
Procurorii mai spun, în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, că:
• Sub această ameninţare, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui VOICULESCU DAN suma totală de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia.
• Un al doilea om de afaceri, denunţător la rândul său, deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, amenințării şi constrângerii, aşa încât, trustul controlat de inculpat a declanșat un atac mediatic susținut la adresa firmei acestui om de afaceri.
• Potrivit probelor administrate în cauză, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, inculpatul Voiculescu Dan, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării.
• Ca modalitate de abordare folosită de către Voiculescu Dan, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă INTACT MEDIA şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune ANTENA 1 sau ANTENA 3.
Ce obligații are Dan Voiculescu, ca urmare a cercetării sub control judiciar, potrivit DNA:
- să se prezinte la organul de urmărire penală;
- să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu părăsească teritoriul României, altfel decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;
- să nu se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale
DNA spune că \"inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive\".