Potrivit informațiilor transmise de Poliția Română, totul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 23.45, în timpul unei acțiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene Henri Coandă. În timp ce un echipaj efectua verificări asupra unui taxi aflat în stația destinată transportului de persoane de la terminalul Sosiri, agenții au fost informați că un alt taximetrist ar fi refuzat să preia un client. Motivul invocat de șofer a fost acela că era „a doua mașină la rând” și nu avea voie să plece înaintea celui aflat primul în coloană.
„Față de această situație, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, respectiv amendă în valoare de 500 de lei, pentru refuzul de a prelua o cursă, conform prevederilor Legii nr. 38/2003”, au precizat reprezentanții IGPR. De asemenea, polițiștii au dispus și măsura complementară de reținere a atestatului profesional al taximetristului.
O filmare surprinde momentul în care șoferul refuză să îl ia pe pasagerul cu bagaj, care apoi se apropie de polițiști și le relatează ce s-a întâmplat. Conform unor surse, cel care a sesizat incidentul ar fi fost chiar Dacian Cioloș.
Mai mult, potrivit unui comunicat emis ulterior de Compania Națională Aeroporturi București, acesta nu este un caz singular. În ultimele șase luni, la Aeroportul Henri Coandă au fost constatate 29 de abateri ale taximetriștilor, sancționate prin suspendarea accesului în zona aeroportuară. „Ultima sancțiune a fost aplicată în seara zilei de 10 iulie a.c., pentru refuzul taximetristului de a prelua un pasager. Măsura dispusă în acest caz a fost de reținere și anulare definitivă a legitimației de aeroport (interzicerea permanentă de a mai prelua pasageri de la aeroport)”, a declarat CNAB.
De altfel, reprezentanții Poliției Transporturi Aeriene au detaliat că în noaptea de 10 spre 11 iulie, în intervalul 22.00 – 02.00, a fost organizată o amplă acțiune de verificare a respectării normelor legale privind transportul în regim de taxi, conform Legii nr. 38/2003 și O.G. nr. 49/2019. În acest context a fost surprins și incidentul în care taximetristul a refuzat cursa.
„La ora 23.45, un polițist a efectuat controlul unui autoturism taxi, aflat în stația amenajată pentru acest tip de transport, din zona terminalului Sosiri. În timpul efectuării controlului documentelor, polițistul a fost informat că un alt taximetrist ar fi refuzat să preia un pasager, pe motiv că este a doua mașină la rând, iar regulile nu permit plecarea din rând. Față de această situație, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, respectiv amendă în valoare de 500 de lei, pentru refuzul de a prelua o cursă, conform prevederilor Legii nr. 38/2003. Totodată, a fost luată măsura complementară de reținere a atestatului profesional al taximetristului respectiv”, se arată în comunicat.