CURS BNR, 31 ianuarie 2022. Bancherii BNR au apreciat recent că raportul leu/euro s-a menţinut relativ stabil pe palierul mai înalt atins în ultima lună a trimestrului III 2021, chiar şi în condiţiile majorărilor mai mari ale ratelor dobânzilor-cheie efectuate de către băncile centrale din regiune.
CURS BNR, 31 ianuarie 2022. Riscurile la adresa ratei de schimb a leului sunt, însă, ridicate şi cu potenţiale implicaţii adverse asupra inflaţiei şi a indicatorilor de vulnerabilitate externă, atrag atenția reprezentanții BNR, evocând, în principal, trendul de accentuare a dezechilibrului extern şi incertitudinile asociate procesului de consolidare bugetară în contextul crizei energetice şi al mersului pandemiei, precum şi probabila accelerare a normalizării conduitei politicii monetare de către Fed, de natură să afecteze apetitul global pentru risc, notează Agerpres.
Citește și: Metoda celor trei plicuri, mod simplu de a economisi bani pentru copii
"După părerea mea, euro a trecut deja de 5 lei, pentru că anumite bănci deja au început să lucreze cu 5 lei/euro (n.r. în operațiune bancare: tranzacții, schimb valutar). Sigur că este o chestiune care nu este generalizată, nu putem vorbi despre trecerea de 5 lei, dar băncile, care au flerul lor al al pieței monetare, au simțit că lucrurile merg în direcția aceea. În mod normal orice conflict, orice încălzire a situației unei țări duce la deprecierea monedei așa încât ne putem aștepta și în șir faptic adică prin muncă, prin fluxurile permanente, nu numai cele interbancare, să asistăm la o creștere a euro față de leu. Banca Națională, în mod sigur, va face eforturi să mențină sub 5 lei valoarea euro, pentru că 5 este un prag psihologic care poate să creeze mai multă vâlvă decât efectele economice reale. Lucrurile se transformă într-un fel de catastrofă. Interpretează lucrurile mult mai grav decât sunt.", a explicat recent analistul economic Mircea Coșea, pentru dcbusiness.ro.
CURS BNR, 31 ianuarie 2022. Euro a ajuns astăzi la 4.9468, după o creștere cu 0.0009, anunță BNR.
CURS BNR, 31 ianuarie 2022. Leul s-a apreciat în fața dolarului SUA cu 0.0140, valoarea dolarului american ajungând la 4.4284 lei. De asemenea, și-n fața francului elvețian a crescut leul, cu 0.0227. Francul elvețian a ajuns la 4.7472 lei.
CURS BNR, 31 ianuarie 2022. Lira sterlină se apropie de 6 lei. Astăzi, are o valoare raportată de BNR de 5.9528, creșterea fiind de 0.0043.
Leva bulgărească a ajuns la 2.5292 lei, după o creștere cu 0.0004, iar lira turcească se află la 0.3287, după o creștere cu 0.0029 lei. Gramul de aur depășește 255 de lei, fiind raportat la 255.1269 lei.
Toate valorile anunțate astăzi de BNR sunt valabile pentru toate tranzacțiile din următoarea zi.