DCNews Politica Corneliu Dobrițoiu demisionează de la șefia Comiei pentru Apărare din Senat

Corneliu Dobrițoiu demisionează de la șefia Comiei pentru Apărare din Senat

dobritoiu-ghimpele

\"Ca urmare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, îmi anunţ demisia din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine publică şi Siguranţă Naţionala din Senat\", a precizat Dobriţoiu, într-un comunicat de presă transmis luni, conform Mediafax.

\"Consider că se impune un astfel de gest de onoare pentru că nu vreau ca din cauza unei speţe juridice personale să pun presiune pe colegii mei din PNL, partid care mi-a oferit sprijinul său şi m-a desemnat să-l reprezint în funcţii înalte de demnitate publică. Voi continua să lupt pentru demonstrarea nevinovăţiei mele în faţa instanţei, convins fiind de impaţialitatea judecătorilor şi a principiilor statului de drept\", a continuat el.

\"Case pentru generali\". ÎCCJ: Corneliu Dobrițoiu, un an de închisoare cu suspendare

 

Corneliu Dobritoiu mai spune că va rămâne loial PNL şi politicilor sale, iar la momentul intrării în vigoare a modificărilor statutare, le va respecta \"ad-literam\".

Vicepreşedintele PNL Theodor Atanasiu a declarat, luni, la Senat, că fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu este suspendat din partid în urma condamnării la un an de închisoare cu suspendare.

În septembrie 2013, fostul ministru al Apărării Corneliu Dobrițoiu, în prezent senator PNL, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, și participație improprie la fals intelectual, toate cu consecințe deosebit de grave.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele