Ministrul de Externe, Titus Corlățean, aflat într-o vizită oficială în Italia, alături de premierul Victor Ponta, spune că nu a fost anunțat că la Palatul Cotroceni a fost convocată o ședință a structurilor de securitate pe fondul situației din Ucraina. Corlățean precizează că a fost informat cu privire la reuniune de un secretar de stat din ministerul pe care îl conduce.
"Eu am fost informat de un secretar de stat de la Ministerul de Externe, nu de altcineva. Desigur, i-am transmis instrucțiuni pentru participare (...) Nu am fost contactat personal, probabil că se știa că sunt plecat din țară", a declarat Corlățean, sâmbătă seară, la Antena 3.
Traian Băsescu a convocat, sâmbătă, structurile de securitate națională, meționând că ședința este una de lucru, și nu una a CSAT. Premierul și ministrul de Externe sunt membri ai CSAT.