Clubul și terasa Piranha din Regie se vor închide pe 9 februarie, după ce proprietarul a vândut restaurantul, confirm wall-street.ro.
În locul clubului, deschis în anii '90, se va ridica o clădire de locuințe. Piranha este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate localuri din zona Regie, fiind o oază de verdeață în care puteai vedea păsări, animale și pești.
Piranha este descris pe site că fiind "cea mai mare și verde terasă din București, care are posibilitatea de a găzdui peste 800 de persoane. Cele peste 150 de mese sunt înconjurate de copaci de tot felul, iarbă și flori. Și, bineînțeles, că nu degeaba i se spune Piranha – în ochiul de apă sunt "cazați", printre nuferi, furiosii de apă dulce. Pe malul unde ne instalăm comod se uită lung la noi o gașcă pestriță, papagali, iguane, porumbei, câini Amstaff și pisici".
Conform sursei citate, patronul clubului nu a vrut să ofere amănunte despre tranzacție. În locul clubului, ar urma să apară un bloc al unui investitor cunoscut în Sectorul 6. Construcția ar începe chiar în acest an.