Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut sâmbătă, 29 august 2026, o întrevedere oficială cu Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Forțe Armate din Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, aflat în vizită în România în fruntea unei delegații a Congresului SUA. La discuțiile desfășurate la București a participat și ambasadorul SUA, Darryl Nirenberg.
Agenda întâlnirii a inclus analizarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, evaluarea evoluțiilor de securitate din regiune și accentuarea rolului crucial pe care îl joacă Marea Neagră. Ministrul Cătălin Predoiu a evidențiat angajamentul constant al Washingtonului pentru apărarea Flancului Estic al NATO.
Oficialul român a arătat că România acționează ca un aliat de încredere și un veritabil furnizor de securitate regională. În fața actualului context geopolitic, asigurarea stabilității pe termen lung în zona extinsă a Mării Negre rămâne un obiectiv fundamental comun pentru ambele state.
Parteneriatul economic și dezvoltarea de proiecte majore
Discuțiile au atins și legătura directă dintre securitate, stabilitate și prosperitate, cu accent pe dezvoltarea pilonului economic al relației bilaterale. Ministrul Afacerilor Interne a pledat pentru atragerea de investiții americane de amploare și pentru generarea unor proiecte economice majore.
„Pentru România, relația cu Statele Unite reprezintă un rol cheie din punct de vedere securitar. Programul SAFE este în stadiu incipient, pilonul european de apărare este în construcție, va dura ani de zile până când va fi funcțional deplin. De aceea, ținând cont de contextul securitar regional și de perspectivele acestuia, relațiile cu SUA și NATO sunt esențiale pentru securitatea țării noastre. În raport cu această situație, Guvernul României trebuie să facă mai mult pentru consolidarea relației economice cu SUA, odată redobândită capacitatea constituțională deplină, pentru generarea de proiecte economice de mare anvergură, pentru atragerea de investiții americane de ordinul zecilor de miliarde în proiecte cu capacitate de tractare a economiei de mâine, dar și cu efect indirect în creșterea securității. Investițiile americane au această particularitate de a avea ca efect colateral creșterea nivelului de securitate al țării în care se investește. Din acest punct de vedere, ultimele luni de criză politică și de întârziere în instalarea unui guvern cu puteri depline au însemnat inevitabil și pași pe loc, oportunități întârziate. Instalarea unui nou guvern cu puteri depline trebuie să aducă o redemarare a proiectelor de cooperare economică cu SUA, așa cum am făcut-o pe durata mandatului meu pe linia de afaceri interne, ordine și siguranță publică, combaterea crimei transfrontaliere, a migrației ilegale, traficului de droguri, terorismului și cybercriminalității. O relație cu SUA dezvoltată substanțial economic înseamnă mai multă siguranță și prosperitate pentru cetățeanul român și pentru România, mai multă securitate și pentru Europa”, a declarat Cătălin Predoiu.
Combaterea amenințărilor hibride și a criminalității organizate
Dimensiunea de securitate internă a reprezentat o altă temă centrală a dialogului, oficialii trecând în revistă riscurile asociate amenințărilor hibride, criminalității organizate transfrontaliere, atacurilor cibernetice și protecției infrastructurilor critice.
Cătălin Predoiu a remarcat caracterul dinamic al cooperării operaționale cu FBI și consolidarea relației cu Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS), prin intermediul structurilor Homeland Security Investigations (HSI) și U.S. Customs and Border Protection (CBP). Părțile au convenit să continue intensificarea schimbului de informații, combaterea traficului de droguri, a migrației ilegale și a terorismului. De asemenea, demnitarul român a transmis aprecierea pentru sprijinul bipartizan constant acordat României de Congresul Statelor Unite.