Ilie Bolojan este noul preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Acesta a obţinut, la congresul de astăzi, 976 de voturi. În funcţiile de prim-vicepreşedinţi au fost aleşi Cătălin Predoiu – 800 voturi, Adrian Veştea – 694 voturi, Ciprian Ciucu – 584 voturi şi Nicoleta Pauliuc – 570 voturi.
"În ultimele opt luni, PNL a dus o bătălie crâncenă pentru propria existenţă politică şi pentru salvgardarea democraţiei şi a destinului euroatlantic al României. Dumneavoastră aţi câştigat această bătălie. România a rămas democratică, România a rămas pe drumul euro-atlantic iar asta este, în bună măsură, dacă nu în cea mai mare măsură, meritul Partidului Naţional Liberal, meritul dumneavoastră. Sunt onorat şi recunoscător că fac parte din această echipă şi că am avut şansa, poate unică în viaţa unui om, să lupţi alături de un partid pentru destinul ţării tale.
Dar suntem în continuare într-un moment de inflexiune istorică pentru partid. În următorii trei-patru ani de zile, PNL va duce o competiţie cu celelalte partide politice pentru propria existenţă, dar în paralel în continuare pentru păstrarea destinului euro-atlantic al României, pentru că atacurile asupra acestui destin din partea unora dintre competitorii politici nu au încetat şi nu vor înceta", a subliniat Cătălin Predoiu.
"Suntem, poate mai mult ca niciodată, într-o ipoteză descrisă de marele Brătianu care spunea că politica este un lucru grav de tot, pentru că ai în mână viaţa şi viitorul ţării tale. Şi asta avem noi în mână: viaţa şi viitorul ţării noastre şi destinul partidului în anii care vin. Iar acum mai trebuie să ducem o bătălie pentru salvarea finanţelor ţării de la o situaţie extrem de complicată, iar aici trebuie să avem o singură cale: împreună, alături, în jurul şi în apărarea preşedintelui nostr şi prim-ministrului Ilie Bolojan care s-a angajat în această luptă cu foarte mult curaj, fără să se gândească la propriul destin politic", a subliniat Cătălin Predoiu.