Conform unui studiu publicat de The Lancet Public Health, o dietă care presupune o cantitate moderată de carbohidrați prelungește viața cu circa 4 ani. Asta, în comparație cu una săracă în carbohidrați (sub 40% dintre caloriile zilnice vin din carbohidrați) și una bogată în carbohidrați (cu peste 70% dintre calorii provenind din carbohidrați).
Carbohidrații reprezintă cea mai importantă sursă de energie din alimentale consumate, fiind recomandat un aport de 50-55% din caloriile zilnice.
În cadrul studiului au fost monitorizați, timp de 25 de ani, 15.000 de americani. S-a descoperit că aceia care consumau puțini carbohidrați sau foarte mulți aveau cel mai mare risc de mortalitate. Cei din grupa celor care consumau puțini carbohidrați aveau o speranță de viață de 83 de ani, iar cei aflați la polul opus - 79 de ani.
Conform cercetării citate de Live Science, este important să consumăm carbohidrați moderat începând cu vârsta de 50 de ani, dacă vrem să ne prelungim viața cât mai mult.