Burleanu vorbește în termeni extrem de duri la adresa lui Popescu
Publicat pe 05 dec 2013, 16:54
Președintele Federației Române de Mini-Fotbal, Răzvan Burleanu, a transmis o scrisoare deschisă în care vorbește în termeni extrem de duri la adresa lui Gică Popescu, viitorul contracandidat în lupta pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal. Replica vine după ce fostul internațional a spus că Burleanu l-a atacat, acuzându-l pe acesta de lipsă de respect.
Burleanu spune că îl admiră pe Popescu pentru ceea ce a făcut pe terenul de fotbal, dar se îndoiește de capacitatea acestuia de a conduce o instituție precum FRF.
„Am spus că statul român vă urmăreşte penal pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, infracţiuni comise chiar în domeniul sportiv pe care doriţi să-l conduceţi.
Am spus că aţi fost asociat cu persoane considerate ca fiind cel puţin dubioase. Am spus că aţi avut câteva nereuşite în afaceri soldate cu insolvenţă sau faliment. Acestea nu sunt atacuri domnule Gheorghe Popescu, ci sunt lucruri care trebuie spuse şi evidenţiate de vreme ce aţi ales să intraţi în competiţia pentru cea mai înaltă funcţie dintr-o instituţie care este de utilitate publică.
De ce domnule Gheorghe Popescu aveţi pretenţia că ar trebui să ne facem că nu ştim despre aceste lucruri? De ce vreţi să le trecem cu vederea? Am senzaţia că aţi vrea să facem abstracţie de una dintre identităţile dumneavoastră, cea îndoielnică şi să o favorizăm pe cea decentă a sportivului care aţi fost. Însă, surpriză!
Domnule Gheorghe Popescu, sunteţi una şi aceeaşi persoană! Iar persoana este garanţia proiectului pe care îl prezintă. Să ştiţi că nimeni nu a fixat criterii de integritate pe lumea aceasta ca să-i necăjească pe alţii, ci pentru că faptele sociale din trecut pot spune câte ceva despre cum vor acţiona în viitor.
Performanţele dumenavoastră şi ale colegilor pe care i-aţi menţionat au fost de natură sportivă (atletică), nu instituţională. Dumneavoastră v-aţi petrecut adolescenţa şi tinereţea pe terenul de sport, pregătindu-vă pentru performanţa sportivă. Alţi oameni şi-au petrecut adolescenţa şi tinereţea pregătindu-se pentru performanţa instituţională.
De altfel, aş vrea să vă întreb: dumneavoastră aţi fi de acord ca în primul unsprezece al echipei naţionale să intre un manager profesionist, doar pentru că, în timpul liber, mai joacă şi ceva fotbal? Mă cam îndoiesc. Aşadar, nu consider că aveţi pregătirea şcolară şi profesională necesare pentru ocuparea funcţiei pentru care candidaţi, iar acesta este motivul pentru care întreţineţi confuzia între performanţa sportivă şi cea organizaţională”, transmite Răzvan Burleanu în scrisoarea adresată lui Gică Popescu.
Întregul conținut al scrisorii poate fi accesat aici.
Alegerea noului președinte FRF va avea loc la 25 ianuarie 2014, la Casa Fotbalului. Cei trei candidați la președinția Federației sunt, deocamdată, Gică Popescu, Răzvan Burleanu şi Marcel Puşcaş.
-
-
-
-
- Indian Wells (WTA): Cu cine joacă româncele în primul tur03.03.2026, 10:35
-
-
- Medvedev, din nou campion la Dubai, fără să fi jucat, efectiv, finala28.02.2026, 15:41
-
-
- E oficial! George Pușcaș semnează cu Dinamo București24.02.2026, 14:37
-
-
-
-
-
- Dennis Man, titular în PSV - Heerenveen. Rezultat final21.02.2026, 23:23
-
-
-
-
-
-
- Liga Campionilor: Rezultatele, după partidele de marți și miercuri seara19.02.2026, 08:44
-
-
-
-
-
-
-
-
- Inter Milano, victorie în Derby d'Italia, cu Juventus15.02.2026, 06:43
- Schimbare majoră pentru Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur14.02.2026, 23:40
-
-
- FC Barcelona, umilită de Atletico Madrid în semifinalele Cupei Spaniei13.02.2026, 08:29
-
-
-
-
-
- Răzvan Marin a făcut cel mai bun meci al său la AEK Atena08.02.2026, 23:19
- FCSB câştigă cu Oţelul şi se apropie la două puncte de playoff08.02.2026, 22:18
-
-
- Cupa Davis: Paraguayul conduce România cu 2-1, după meciul de dublu08.02.2026, 07:18
-
-
- Bilete Turcia - România. FRF, precizări după vânzarea în timp record07.02.2026, 10:25
-
-
-
-
- Imagini cu Cristi Chivu purtând flacăra olimpică la Milano (VIDEO)05.02.2026, 20:49
-
-
-
-
- Carlos Alcaraz, campion în premieră la Australian Open01.02.2026, 14:02
-
-
-
-
- Novak Djokovic s-a calificat în finala de la Australian Open30.01.2026, 17:07
- Carlos Alcaraz, în finală la Australian Open30.01.2026, 12:36
-
- FCSB 1 - 1 Fenerbahce Istanbul. Ultima etapă din Europa League29.01.2026, 23:11
-
-
- Cine transmite la TV FCSB - Fenerbahce? Meciul începe la ora 22:0029.01.2026, 13:06
- Prognoza meteo modifică programul în a 24-a etapă a Superligii28.01.2026, 14:50
- Novak Djokovic, în semifinale la Australian Open28.01.2026, 11:44
-
-
- Carlos Alcaraz s-a calificat în semifinale la Australian Open27.01.2026, 14:31
- Elina Svitolina, calificată în semifinale la Australian Open27.01.2026, 12:39
- Alexander Zverev, calificat în semifinale la Australian Open27.01.2026, 10:06
-
-
-
-
-
-
- Cristi Chivu va purta flacăra olimpică la JO Milano-Cortina 202623.01.2026, 23:25
- Europa League: Rezultatele și clasamentul după partidele de joi seara23.01.2026, 08:11
- Mircea Lucescu, internat de urgență în spital22.01.2026, 23:43
-
-
-
-
-