DCNews Homepage Bulgaria, oferte pentru avioane multirol. Trei oferte

Bulgaria, oferte pentru avioane multirol. Trei oferte

Una dintre oferte este pentru avioane de producţie americană F-16 la mâna a doua, care ar urma să fie livrate de Portugalia şi vor fi modernizate cu echipamente americane. Cealaltă ofertă de avioane la mâna a doua a fost înaintată de Italia pentru aparate Eurofighter Typhoon. Singura ofertă pentru avioane noi este cea a companiei suedeze SAAB, pentru avioane Gripen. 

Parlamentul de la Sofia a aprobat în luna iunie un plan pentru achiziţia celor opt avioane în perioada 2018-2020, suma totală avută în vedere pentru această iniţiativă fiind de circa 820 de milioane de dolari. Şi în bugetul apărării pentru anul în curs s-au alocat sume acestui proiect. 

Conform unei surse consultate de Reuters, o comisie a guvernului va analiza ofertele până la sfârşitul lunii martie, ulterior urmând să se poarte negocieri cu furnizorul care va fi ales de această comisie. 

Bulgaria avea la sfârşitul anului trecut nouă avioane de vânătoare operaţionale, toate de tipul MIG-29. Tot anul trecut, Ministerul Apărării bulgar a semnat un contract în valoare de 21,8 milioane de euro în vederea achiziţiei a zece motoare pentru avioanele MiG-29, pentru a creşte la 14 numărul avioanelor operaţionale, relatează Agerpres.

[citeste si]

Știri similare din categoria Economie Vezi toate articolele