Anunțul a fost făcut de \"Tăriceanu\" al PSD, Bogdan Diaconu, președintele Partidului România Unită.
Bogdan Diaconu îl acuză pe Kelemen Hunor că a radicalizat UDMR \"pentru că așa i-a dictat Budapesta, suportul lui Viktor Orban pentru UDMR fiind esențial\".
Președintele PRU precizează, pentru Ziua News, că \"Nu e o coincidență că UDMR prezintă proiectul de autonomie exact în ziua în care se desfășoară referendumul de INDEPENDENȚĂ din Scoția. UDMR a folosit mereu simbolistica pentru a îndoctrina oarecum comunitatea maghiară și pentru a transmite niște mesaje. Este o dată bine aleasă de UDMR pentru a-și atinge scopul\".
\"Viața în ilegalitate este singurul răspuns pentru organizația ilegală UDMR!\", a declarat Bogdan Diaconu.