Darius Pintilie, secretar general al organizaţiei de tineret a PDL, a fost numit de către premierul Emil Boc în comisia interministerială care decide modul de repartizare a bunurilor confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului.
Darius Pintilie are funcţia de consilier în aparatul de lucru al primului-ministru, iar în comisia interministerială va avea statut de membru. El a mai lucrat în subordinea lui Boc şi în Primăria Cluj-Napoca, în postul de director al Direcţiei Relaţii Comunitare şi Turism.
În toamna anului trecut, el s-a căsătorit şi a organizat petrecerea la Palatul Snagov, aflat în administrarea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat.
Prin numirea lui Darius Pintilie, numărul membrilor comisiei de repartizare a bunurilor confiscate a fost majorat cu un post, de la opt la nouă persoane. Prin aceeaşi decizie a premierului, în comisie au mai fost numiţi ca membri Alina Bica, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, şi Zoard Bocaniciu, consilier al secretarului general al Guvernului.