Traian Băsescu a declarat, la începutul discursului din Parlament, că nu găseşte articolul din Constituţie prin care preşedintele face ordine în Legislativ şi i-a recomandat lui Victor Ponta să citească Regulamentul parlamentar.
"Este interesant, nu găsesc articolul constituţional prin care preşedintele face ordine în Parlamentul României. Probabil în noua Constituţie pe care chiar şi domnul Victor Ponta o să o semneze, o să o voteze şi o să o susţină ar putea să apară aşa ceva", a spus şeful statului de la tribună. El a arătat că, deocamdată, va rămâne acelaşi preşedinte corect în relaţia cu instituţiile statului şi nu se va amesteca în dezbaterea parlamentară sau în atitudini parlamentare.
"Din câte ştiu, doar Curtea Constituţională poate arbitra o dispută de constituţionalitate, aşa că nu numai în calitate de preşedinte, dar şi în calitate de fost parlamentar timp de opt ani, recomand domnului Victor Ponta să citească propriul regulament", a mai spus Traian Băsescu.