Traian Băsescu a venit însoțit de avocatul Dan Apostol, care l-a apărat în dosarul Flota. Fostul președinte nu a făcut declarații.
Este prima oară când Traian Băsescu este audiat de procurori după ce a părăsit Palatul Cotroceni, pierzându-și, automat, și imunitatea.
Gabriela Firea l-a acționat în instanță pe Traian Băsescu după ce fostul președinte i-a atras atenția, într-o emisiune televizată din 2014, că s-ar putea să nu-și mai găsească soțul acasă. Parchetul General a încadrat afirmația lui Băsescu la declarații politice, arătând că nu-l poate ancheta, deoarece, din funcția de președinte al statului, se bucură de imunitate.