Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat în interviu acordat Hotnews că se gândeşte să candideze la funcţia de preşedinte.
Ministrul de Externe a intrat în PDL în urmă cu mai puţin de o lună, declarând că îşi "asumă" alături de ceilalţi membri ai partidului "un proiect dedicat binelui comun". În momentul aderării la Partidul Democrat Liberal, Baconschi a transmis că”partidul are nevoie de voci noi, de oameni capabili să fie purtătorii de mesaj ai României europene. Angajamentul meu doreşte să demonstreze că lupta cu un tip de politică populistă şi iresponsabilă nu e pierdută. Cei din generatia mea nu-si mai permit luxul de a sta pe margine.”