Potrivit România TV, mai multe mesaje ale celor de la USR în care Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, spune că a urgentat demersurile pentru avizarea legii Apărării Naționale și a legii pregătirii populației pentru Apărare, astfel încât acestea să fie transmise Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.
Una dintre aceste modificări presupune posibilitatea ca persoanele care doresc să poată participa la sesiuni de pregătire de 4 luni după care să devină rezerviști în Armata Română.
Atenție, se vorbește despre un lucru voluntar, nu despre o obligativitate.
Mai mult, Oana Țoiu a înființat un Consiliu consultativ la care a chemat toate ONG-urile care susțineau partidul USR în trecut.
"Am văzut ONG-uri care nu au nicio legătură cu politica externă și fac parte din grupul consultativ al Oanei Țoiu. E un mare semn de întrebare!
În privința legii promovate de domnul Ionuț Moșteanu, ea este foarte necesară pentru România. În toate statele europene se pregătesc. Nu cred că va fi un război cu Federația Rusă, dar e mai bine să fim pregătiți.
Întrebarea mea este: de unde sunt bani pentru așa ceva? Ca să pregătești militari 4 luni de zile și apoi să-i treci în rezervă, să pregătești zeci de mii de oameni 4 luni de zile costă bani. Dar să-i pregătești! Nu cum se făcea Armata pe vremea mea: 9 luni în Armată și pregătire am făcut 1 lună cu totul. În rest am pierdut vremea.
Pregătirea înseamnă pregătire, cu trageri reale, cu echipamente...
Nu știu de unde ar putea România să aibă bani. Asta ar însemna 1% din PIB în plus, dar banii ăștia România nu îi are!", a declarat analistul politic Bogdan Chirieac, la România TV.