DCNews Politica Antonescu: Nu mai am o relaţie la fel de apropiată şi caldă cu Ponta

Antonescu: Nu mai am o relaţie la fel de apropiată şi caldă cu Ponta

Co-preşedintele USL, Crin Antonescu, recunoaşte că relaţiile cu partenerul său de alianţă, Victor Ponta, s-au răcit, dar n-au încetat niciodată să fie unele ”corecte”.

Întrebat dacă este sigur că PSD îl va sprijini la alegerile prezidenţiale, liberalul a răspuns că ”fermitatea convingerii mele este egală cu fermitatea convingerii partenerilor mei”.

”Ar fi caraghios să fiu mai ferm convins” decât PSD, a adăugat Antonescu.

Preşedintele PNL este sigur că USL poate să-şi îndeplinească, în această formulă, toate obligaţiile asumate.

Crin Antonescu a descris succint relaţia sa actuală cu preşedintele PSD, Victor Ponta.

”Nu am încetat niciodată, eu şi dl. Ponta, să avem o relaţie corectă. Relaţia nu mai este, de o bucată de vreme, atât de apropiată, atât de caldă, dar o relaţie corectă a existat în permanenţă”, a spus liberalul. El a precizat că nu i-a cerut lui Ponta, în cadrul ultimelor întrevederi, să-i garanteze liberalului susţinerea la prezidenţiale.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele