Antonescu atac la Băsescu: Haşotti sau iniţiem suspendarea
Publicat pe 22 iun 2012, 11:09
Crin Antonescu l-a ameninţat pe Traian Băsescu că va cere Parlamenului iniţierea procedurilor de suspendare dacă nu îl va investi pe Puiu Haşotti ministru al Culturii. Antonescu i-a cerut lui Băsescu să îi ofere o justificare legală pentru care i-a cerut lui Haşotti o declaraţie pe proprie răspundere că nu şi-a plagiat lucrarea de doctorat sau alte materiale ştiinţifice.
Antonescu susţine că va cere suspendarea preşedintelui dacă Băsescu nu îl va investi în funcţie pe Puiu Haşotti până luni cel târziu.
"Atitudinea preşedintelui este în afara legii, ne arată că în mintea domniei sale continuă să stea ideea că este preşedintele unei republici bananiere şi reflectă domnului Băsescu de a jigni, de a umili partidele şi actualul Guvern. Traian Băsescu nu va primi această declaraţie pentru că nu are dreptul la ea. Au trecut vremurile când îşi putea bate joc de PNL", a declarat Antonescu arătând că a intervenit pentru a-l împiedica pe Puiu Haşotti să trimită declaraţia.
Puiu Haşotti a depus respectiva declaraţie la biroul premierului, dar Crin Antonescu susţine că nu i-o va înmâna sub nicio formă preşedintelui.
"Semnează sau vei pleca!", a mai spus Antonescu.
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Supărare în PNL pe Nicușor Dan? ”Nu înțeleg de ce nu expune PSD”27.05.2026, 17:04
-
-
-
-
-
-
-
- Ce spune Kelemen Hunor (UDMR) despre varianta Eugen Tomac - premier26.05.2026, 22:13
-
-
- Încă un deputat POT condamnat după ce a condus beat26.05.2026, 19:17
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Avionul în care se afla Radu Miruță, bruiat ”foarte puternic”.25.05.2026, 23:50
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Mugur Isărescu premier? Răspunsul lui Bogdan Chirieac24.05.2026, 19:31
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-