Andrei Brighidău a preluat, începând cu 21 august 2026, funcția de director general al Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV.
Andrei Brighidău are o experiență de peste două decenii în domeniul maritim, atât în activitatea la bordul navelor, cât și în pregătirea profesională a personalului navigant.
”Industria maritimă se schimbă, iar cerințele pentru oamenii care lucrează în acest domeniu sunt din ce în ce mai complexe, spune noul director CERONAV. Centrul trebuie să țină pasul cu aceste schimbări, oferind pregătire la standarde ridicate, dar mai ales să fie un partener real pentru navigatori, companii și celelalte instituții din domeniu.”
În perioada următoare, conducerea CERONAV va acorda o atenție deosebită evaluării activității instituției și identificării măsurilor care pot contribui la creșterea calității serviciilor oferite și la eficientizarea proceselor.
„Cred în păstrarea lucrurilor care funcționează, în corectarea celor care trebuie îmbunătățite și în dezvoltare acolo unde există oportunități. Nu cred în schimbare de dragul schimbării. Înainte de a lua decizii, vreau să cunosc foarte bine instituția, oamenii și procesele. Apoi, acolo unde este nevoie, vom acționa”, spune Brighidău.
Noul director general consideră că performanța unei instituții se construiește și prin relația acesteia cu oamenii cărora le oferă servicii.
„CERONAV trebuie să fie o instituție cât mai apropiată de cei pentru care există. Pentru mine, un serviciu de calitate înseamnă să înțelegi nevoia celui din fața ta și să cauți soluții eficiente. Vom acorda atenție atât calității pregătirii profesionale, cât și modului în care comunicăm și colaborăm cu navigatorii, companiile și partenerii noștri.”
În același timp, Andrei Brighidău își dorește o relație profesionistă și deschisă cu reprezentanții mass-media.
„Cred că o instituție publică trebuie să comunice deschis și responsabil. Îmi doresc o relație corectă și profesionistă cu presa, bazată pe acces la informații, disponibilitate și respect reciproc. Sunt convins că încrederea se construiește în timp, prin comunicare transparentă și, mai ales, prin ceea ce reușim să facem. CERONAV este o instituție cu oameni valoroși, cu experiență și cu un rol important în industria maritimă. Vreau să pornim de la ceea ce avem, să păstrăm ceea ce funcționează și să construim acolo unde putem face lucrurile mai bine. Schimbarea conducerii nu schimbă misiunea instituției. Responsabilitatea mea este să mă asigur că această misiune este îndeplinită cât mai bine”, a adăugat directorul CERONAV.
În perioada următoare, instituția va continua să se adapteze la evoluțiile industriei maritime și să își consolideze rolul de centru de referință pentru pregătirea și perfecționarea personalului din transporturile navale.
Noul management anunță că va urmări consolidarea rezultatelor CERONAV și dezvoltarea unor noi direcții de pregătire, în concordanță cu transformările rapide din industria maritimă și offshore. În ultimii ani, CERONAV și-a extins infrastructura și oferta de pregătire, inclusiv în domeniile maritim și offshore. Finalizarea noului campus de instruire, dezvoltarea programelor dedicate industriei offshore, introducerea unor noi standarde de pregătire și dezvoltarea platformei digitale e-CERONAV constituie repere importante pentru dezvoltarea instituției și vor reprezenta o bază pentru direcțiile de dezvoltare ale noului management.