DCNews Sanatate Aluminiul din care sunt făcute dozele de suc şi bere a fost asociat cu maladia Alzheimer

Aluminiul din care sunt făcute dozele de suc şi bere a fost asociat cu maladia Alzheimer

Foto: Pxhere

Cercetătorii știu de ani buni că aluminiul are o legătură cu maladia Alzheimer, însă acum oamenii de știință de la Universitatea Keele, Marea Britanie, au descoperit că metalul apare în aceleași locuri din creier ca proteina tau care apare în stadiile timpurii ale bolii. Cercetările au fost publicate în revista Journal of Alzheimer’s Disease Reports.

Aluminiu în creier

Descoperirea sugerează că este posibil ca aluminiul să joace un rol în formarea acelor acumulări de proteină tau. Această proteină precedă debutul maladiei Alzheimer „Prezența acestor acumulări este asociată cu moartea celulelor neuronale și observațiile asupra aluminiului din aceste acumulări ar putea evidenția un rol al metalului în formarea lor”, a explicat Matthew Mold, autor coordonator al studiului. Asta nu înseamnă că nu mai trebuie să folosim cutii din aluminiu. De fapt, aluminiul introdus prin alimente și alte surse este deseori găsit în creierii sănătoși, potrivit Alzheimer’s Society, o organizație caritabilă cu sediul în Londra.

Interacțiune moleculară favorabilă patologiei bolii Alzheimer

Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, rinichii lor își pierd abilitatea de a filtra aluminiul. Aşa se ajunge la legătura cu boala Alzheimer dezvăluită de noul studiu, potrivit Futurism. „Acumularea de aluminiu a fost asociată cu Alzheimer de peste jumătate de secol. Totuși, cercetările minuțioase ale doctorilor Matthew Mold și Christopher Exley stabilesc interacțiunea moleculară exactă a metalelor multivalente și aluminiului care ar putea fi crucială pentru formarea patologiei bolii Alzheimer”, a precizat George Perry, editor șef al jurnalului în care a fost publicat noul studiu.

Știri similare din categoria Sanatate Vezi toate articolele