În cele ce urmează, vă prezentăm o parte din schimbul de replici dintre Mircea Diaconu și Alina Gorghiu, prezenți, joi seară, în platoul Antena 3, în cadrul emisiunii „Punctul de întâlnire”:
Mircea Diaconu: Președintele nu are culoare politică și nu trebuie să fie un om politic în sensul concret al cuvântului, exclus!
Alina Gorghiu: Președintele, când a candidat, a fost om politic...
Mircea Diaconu: ...și de mâine nu a mai fost politic
Alina Gorghiu: Nu, Constituția și decizia Curții Constituționale, pe care sigur o știți, îi dă dreptul președintelui să aibă preferințe, îi dă dreptul la vot, dreptul să-și susțină acțiunile alături de partide politice. Nu aș vrea să dăm în ipocrizie și să spunem, dintr-o dată, independență...
Mircea Diaconu: ...ba da! Despre asta vorbesc. Vorbesc ca independent acum, practic independența...
Alina Gorghiu: ...susținut de două partide politice
Mircea Diaconu: M-ați văzut pe mine umblând cum umblă domnul președinte cu domnul Orban?!
Alina Gorghiu: Pe mine m-ar deranja că vă deziceți așa de mine, dacă aș fi Ponta sau Tăriceanu
Mircea Diaconu: Sunt trei partide care mă susțin, nu două, și multe centrale sindicale
(...)
Alina Gorghiu: Nu e un păcat să te susțină un partid politic
Micea Diaconu: Încerc să tratez niște lucruri. Nu am nicio țintă. Dacă rezultatul poate a ceea ce spun, explic sau poate demonstrez poate fi ca eu să ajung președinte, mă bucur și muncesc ca un câine. Dacă nu, nu are nicio importanță.