CITEȘTE ȘI - Iohannis, răspuns pentru cei care ar vrea să demisioneze / video
Într-o conferință de presă pe care a ținut-o la Bruxelles, în prima sa apariție publică din acest an, președintele Klaus Iohannis a fost întrebat despre raportul Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale din România.
„Este foarte important să vedem cum s-a ajuns aici, iar acest lucru s-a întâmplat deoarece Curtea Constituțională este cea care validează sau invalidează alegerile prezidențiale. Pe de altă parte, aud voci în spațiul public care susțin că trebuie să vină cineva să explice ce s-a întâmplat. Ce s-a întâmplat este însă foarte clar explicat în motivarea publicată de Curtea Constituțională după decizie. Acolo putem citi de ce a luat Curtea această decizie.
Comisia de la Veneția a analizat toate aceste chestiuni și, după părerea mea, a elaborat un document care conține, în esență, câteva propuneri privind modul în care ar trebui tratate astfel de situații, dacă vreodată se ajunge într-un context similar. Eu cred că acum este rolul Parlamentului să preia acest document de la Comisia de la Veneția și să analizeze unde sunt necesare anumite modificări legislative.”, a precizat Klaus Iohannis.
Întrebat despre oamenii care au protestat în ultimele luni în București, dar și în alte orașe, președintele a declarat că „foarte multă lume se simte enervată de faptul că aceste alegeri nu au dat un rezultat“.
„Toți ne-am așteptat să avem alegeri cu un rezultat clar, să avem un nou președinte, eu să îi predau mandatul și așa mai departe. De aceea, cred că este cu atât mai important să ne pregătim foarte bine pentru alegerile care vor avea loc în mai“, a mai spus președintele României.