DCNews Politica ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Kelemen: Pe cine va susţine UDMR în turul al doilea

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Kelemen: Pe cine va susţine UDMR în turul al doilea

\"Eu nu am făcut nicio declaraţie referitoare la susţinerea unui candidat în turul al doilea, noi vom decide abia joi. Vom avea o discuţie în cadrul preşedinţiei UDMR, conducerea restrânsă a Uniunii, apoi în Consiliul Permanent, la Cluj, şi vom lua o decizie pe cine susţinem, care depinde de foarte multe analize şi de foarte multe date. Vom lua joi o decizie. S-ar putea să îl susţinem pe Ponta, s-ar putea să nu luăm o astfel de decizie. Până nu există o şedinţă, eu singur nu iau decizii de această natură şi nu am luat o astfel de decizie\", a spus Kelemen.

Pe de altă parte, potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de UDMR şi semnat de secretarul general al Uniunii, Kovacs Peter, o organizaţie care reprezintă interesele unei minorităţi \"nu îşi poate permite să adopte o astfel de decizie privind susţinerea unui candidat în turul al doilea bazându-se pe sentimente\".

\"Mai întâi trebuie să analizăm posibilităţile, respectiv oferta electorală a celor doi candidaţi, după care putem lua o decizie absolut raţională\", a subliniat secretarul general al Uniunii.

Kovacs Peter a menţionat că UDMR se delimitează de unele informaţii apărute, luni, în presă legate de faptul că Uniunea a decis deja pe cine va sprijini în turul al doilea de scrutin.

\"În mass-media au apărut pe parcursul zilei unele informaţii potrivit cărora UDMR luase deja o decizie în acest sens. Ne delimităm de aceste tipuri de informaţii şi subliniem, totodată, că joi vom lua o decizie privind această chestiune, când se va reuni Consiliul Permanent al Uniunii\", a conchis Kovacs Peter.

Știri similare din categoria Politica Vezi toate articolele