'Biroul Politic al PNL Caraş-Severin a desemnat, vineri, în unanimitate, pe primele poziţii, la apropiatele alegeri parlamentare, pe Ion Marcel Vela, la Senat, şi pe Valeria Schelean-Şomfelean, la Camera Deputaţilor. La viitoarea întrunire a Biroului Politic al partidului vor fi desemnaţi şi ceilalţi candidaţi la alegerile parlamentare. PNL Caraş-Severin estimează să obţină cel puţin un mandat de senator şi două-trei mandate de deputat', se precizează în comunicatul citat.
Ion Marcel Vela este liderul liberalilor cărăşeni şi vicepreşedinte al PNL şi a fost primar al municipiului Caransebeş, timp de trei mandate.
Valeria Schelean Şomfelean este deputat şi vicepreşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.