Dan Bilzerian a pariat în jur de un milion de dolari pe victoria lui Donald Cerrone în fața lui Conor McGregor, însă a pierdut uriașa sumă în numai 40 de secunde, cât a durat lupta dintre cei doi.
Înainte de lupta dintre Cerrone și McGregor, Bilzerian a postat pe Instagram o poză în care are lângă el teancuri de bancnote de dolari.
”Am pariat mărunțiș pe Cerrone”, a fost mesajul ironic al actorului american.
Conor McGregor, fost dublu campion mondial UFC, a avut nevoie de doar 40 de secunde pentru a-l învinge pe americanul Donald Cerrone, după 15 luni de la înfrângerea usturătoare suferită în faţa rusului Khabib Nurmagomedov.