DCNews Politica Personalități politice A murit Horea Uioreanu, fost președinte al CJ Cluj și parlamentar PNL

A murit Horea Uioreanu, fost președinte al CJ Cluj și parlamentar PNL

Foto: Agerpres

Horea Uioreanu, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, a murit joi, 16 octombrie 2025, la vârsta de 65 de ani, în timp ce se afla internat la Centrul pentru vârstnici Caro din Gilău. Trecerea sa la cele veșnice a provocat tristețe în rândul familiei, apropiaților și al celor care l-au cunoscut în perioada în care a activat în administrația publică și în Parlamentul României, scrie Știri de Cluj.

Fostul președinte al CJ Cluj a fost tratat, începând cu luna august, la Centrul Caro din Gilău, unde, potrivit personalului, a beneficiat de îngrijiri medicale specializate și sprijin constant. Acesta a fost tratat cu profesionalism, respect și empatie, având parte de toată atenția necesară pentru ameliorarea suferințelor cauzate de bolile de care suferea.

Un gest emoționant a venit din partea mamei sale, care a ales să devină, la rândul ei, rezidentă în același centru, pentru a-i fi alături fiului său în această perioadă dificilă. Cei doi au petrecut împreună ultimele luni, fiind sprijiniți permanent de personalul medical și de familia apropiată.

Horea Uioreanu a fost membru al Partidului Național Liberal, cunoscut în special pentru faptul că a deținut funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, dar și de deputat în Parlamentul României. 

Cariera sa publică a fost marcată de controverse, anchete și procese de corupție. El a fost condamnat definitiv la 6 ani și 4 luni de închisoare, pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și tentativă de spălare de bani, iar această condamnare a devenit executorie. 

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele