Altercație între protestatari și forțele de ordine în Piața Victoriei

protest (2)
protest (2)

Protestatarii din Piaţa Victoriei încearcă să forţeze barajul de protecţie pentru a ajunge la Guvern şi aruncă cu sticle de plastic şi cu ouă spre sediul Executivului, iar între manifestanţi şi jandarmii veniţi să îi oprească are loc o altercaţie.

În zona gardurilor de protecţie au venit mai multe echipaje de jandarmi, care au reuşit să îi ţină pe protestatari în zona amenajată pentru miting. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene pentru a-i opri pe protestatari. În timpul busculadei, gardul de protecţie a fost mutat doi metri mai în spate spre sediul Guvernului, echipaje de jandarmi fiind pregătite cu scuturi să intervină.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a declarat că protestatarii au încercat să forţeze barajul de protecţie din zona amenajată pentru miting, dar au fost opriţi de forţele de ordine. El a precizat că niciun protestatar sau jandarm nu a fost rănit în timpul busculadei.

Liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a făcut apel la protestatari să se liniştească şi să continue paşnic mitingul, dar aceştia aruncă în continuare cu apă şi cu sticle goale spre jandarmii veniţi să îi oprească.

Petcu a spus că cei care au provocat incidentul nu sunt sindicalişti pe care el îi reprezintă, ci persoane infliltrate în rândul acestora. El a făcut apel la membrii CNSLR Frăţia să se grupeze în zona scenei, pentru a se delimita de cei care au declanşat incidentul din faţa sediului Guvernului.

O femeie a mers la una din maşinile SMURD spunând că s-a speriat din cauză că jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel