Zodia care rămâne uimită. I se deschid uşi pe care le credea închise pentru totdeauna

Prima parte din luna aprilie va fi decisivă pentru una dintre zodii.

În plan sentimental, în prima parte din luna aprilie, o zodie va trece prin emoții intense și schimbări, unele chiar radicale. Dacă se află într-o relație, este foarte posibil să se încheie definitiv și să o ia de la capăt singură.

Pe de altă parte, dacă această zodie este singură trebuie să se pregătească pentru că se vor deschide uși pe care le credea închise. Este vorba despre Leu.

În altă ordine de idei, Mercur s-a oprit joi din retrogradare. „Cu Mercur (gândirea) retrograd în conjuncție cu Neptun (iluziile) în Pești (confuzie) numai parte de vești bune ați avut. Sunt curioasă pe câți dintre voi v-au lovit minciunile celor din jur, la care au lucrat îndelung timp. Cât de mult v-au marcat revelațiile. Și le-ați aflat în urma unor evenimente ciudate. Câți dintre voi v-ați confruntat cu efectele bârfei. Da, da, da. Acțiunea aceea prin care vorbim de rău, clevetim despre cei din jurul nostru. Și facem scenarii care ajung să influențeze viața oamenilor. Doar dintr-o frustrare personală sau dorința de a arăta că nu ești cel mai prejos. Până joi, când Mercur se va opri din retrogradare, nimic din ceea ce pare nu este. Abia atunci, mintea va avea claritate. Trageți aer în piept, respirați de trei ori, beți un pahar de apă", a scris Daniela Simulescu, astrolog, pe contul ei de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel