EXCLUSIV  Ziua Regalității. AMPT, expoziție. Bălăceanu-Stolnici, mesaj pentru Principesa Maria

Primăria Municipiului București, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic (AMPT), sub auspiciile Familiei Regale a României, a organizat expoziția intitulată 10 mai - Ziua Regalității.

La importantul eveniment a participat și Alteța Sa Regală Principesa Maria, dar și reputatul academician Constantin Bălăceanu-Stolnici care a luat și cuvântul.

Expoziția organizată de AMPT a  ilustreazt unele dintre cele mai importante momente din istoria poporului român și totodată a regalității. Au fost aduse în atenția vizitatorilor o serie de lucrări tematice ce relevă rolul figurilor regale ale României în dezvoltarea statului modern.

Totodată, au fost expuse atât de fotografii originale cu membrii Casei Regale, cât și de obiecte de epocă, uniforme militare din Batalionul de Gardă Regală, medalii, insigne, ordine și distincții militare, și multe alte obiecte ale vremii.

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stoilnici a amintit că a trăit sub mai mulți Regi și că este de părere că cea mai bună formă de guvernământ pentru România este monarhia constituțională. 

Totodată, intelectualul a adus un omagiu regilor României care au contribuit la dezvoltarea României și au luat decizii care au salvat România într-o perioadă a războaielor mondiale, amintind de situația deosebit de dificilă în care Regele Ferdinand s-a aflat în Primul Război Mondial, dar și de curajul unei decizii pe care tânărul Rege Mihai a luat-o la 23 august, decizie care a salvat România.

„De aceea vă mulțumim și transmitem urmașilor acestei dinastii mulțumirile noastre”, i-a transmis academicianul, Alteței Sale Regale Principesa Maria.

(w670)

(w670)

(w670)

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel