Ziua Limbii Române. Mariana Badea: NU TE LĂSA CORUPTĂ!

De Ziua Limbii Române, profesoara Mariana Badea a lansat un îndemn pentru fiecare dintre noi.

"BUMERANGUL CUVINTELOR! DE ZIUA LIMBII ROMÂNE! SUNT PROFESOARĂ DE CUVINTE.

Cred cu toată ființa în forţa CUVÂNTULUI! O exprimare clară îţi protejează personalitatea, cu singura condiţie ca şi gândirea să fie limpede. În ultima vreme, cuvintele s-au împuţinat, s-au crispat, au născut stereotipii, s-au deformat şi s-au schimonosit, de aceea şi puterea lor este ignorată de o mare parte dintre românii contemporani. Shakespeare a folosit, în toată opera lui, peste 29.000 de cuvinte, în condiţiile în care, un vorbitor de nivel mediu uzitează aproximativ 2000 de cuvinte. În zilele noastre, nu cred că o persoană obişnuită are în vocabular mai mult de 500 de cuvinte, cantitate din care foloseşte zilnic circa 200 de cuvinte.

Aşadar, CUVÂNTUL este „iniţiatorul" rubricii „Bumerangul cuvintelor", cu scopul de a depista şi a reda esenţa tuturor cuvintelor dispărute, deformate, atacate, împiedicate, golite de sens, plate, violate, incolore, terne, ieftine, robite, chinuite, dispreţuite, ignorate.

[citeste si]

Vă propun să apărăm împreună limba română de agresorii inconştienţi, să o salvăm din mahalaua intelectuală în care au împins-o inculţii cu o nepăsare condamnabilă. De altfel, consecinţa evidentă a lipsei totale de interes pentru sensul cuvintelor şi, deci, pentru sensul vieţii, este dezvoltarea fără precedent a unei mahalale sufleteşti.

LA MULȚI ANI, FRUMOASĂ LIMBĂ ROMÂNĂ! NU TE LĂSA CORUPTĂ!", a fost mesajul profesoarei de Limba română.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel