Ziua Întreprinzătorilor din România a fost sărbătorită la Brăila

Ziua Întreprinzătorilor din România a fost sărbătorită vineri, la Brăila, municipiu desemnat capitala antreprenoriatului în 2019, la evenimentul organizat de Consiliul Naţional al IMM-urilor fiind prezenţi peste 250 de invitaţi din toată ţara. 

Preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România, Florin Jianu, a felicitat cu această ocazie administraţia locală pentru primirea titlului de capitală a antreprenoriatului în 2019 şi a precizat că trofeul primit reprezintă un simbol al relaţiei antreprenorilor cu mediul public şi cu administraţia. 

"Titlul de capitală a antreprenoriatului românesc 2019 a revenit oraşului Brăila, prin ceea ce dumneavoastră, antreprenorii, aţi făcut. Mă bucur că, în sfârşit, la Brăila se construieşte un pod. Este o investiţie foarte bună, care veţi vedea că va atrage noi investiţii, că va atrage altă infrastructură, că va aduce bunăstare cetăţenilor. (...) Eu cred, domnule primar, că e momentul să iniţiaţi un consiliu consultativ al mediului de afaceri, printr-o procedură publică şi să îi alegeţi pe cei mai buni, oamenii care vor să se implice în comunitate, alături de care să gândiţi proiecte pentru Brăila. De asemenea, mai am o propunere, aceea de a susţine internaţionalizarea afacerilor locale. Există târguri internaţionale, există evenimente de atragere de investiţii, de promovare a exporturilor. Nimic nu vă împiedică să iniţiaţi la nivel local un stand al Brăilei, să mergeţi cu oameni de afaceri la astfel de evenimente şi să îi promovaţi pe cei locali şi să atrageţi şi alte investiţii din străinătate", a declarat Jianu.

Primarul Brăilei, Marian Dragomir, a prezentat, cu această ocazie, o statistică din care reiese că, din decembrie 2017 şi până în decembrie 2018, în municipiul Brăila au fost create peste patru mii de noi locuri de muncă. 

"Potrivit datelor statistice, am reuşit ca, din decembrie 2017 şi până în decembrie 2018, în municipiul Brăila s-au creat 4.095 de noi locuri de muncă. Dacă ne raportăm la judeţe învecinate, este bine. Dacă ne raportăm la alte judeţe situate mai în vestul ţării, mai avem mult de recuperat. Principalul lucru este că reuşim astfel împreună să dezvoltăm acest oraş. Ne propunem ca în viitor să venim cu mai multe activităţi în sprijinul mediului de afaceri. Trofeul de excelenţă pentru susţinerea mediului de afaceri pe care Primăria municipiului Brăila l-a primit se datorează în primul rând tuturor oamenilor de afaceri din Brăila, care au reuşit să îşi dezvolte activitatea, care au creat locuri de muncă. Un lucru pe care eu în consider important este că, în toată această activitate a noastră, am încercat de fiecare dată ca Primăria să fie percepută ca un partener corect al oamenilor de afaceri", a declarat Dragomir. 

Preşedintele Patronatului Oamenilor de Afaceri din Brăila, Vasile Priceputu, a ţinut să remarce faptul că, în ultima vreme, în Brăila, există o relaxare între instituţiile publice şi mediul de afaceri.

"Nu e o întâmplare că astăzi la Brăila vine acest eveniment, Brăila este capitala antreprenoriatului românesc pentru anul 2019. Observăm, în ultima vreme, în Brăila, o relaxare între instituţiile publice şi mediul de afaceri. Observăm în ultima vreme o abordare diferită a funcţionarilor publici, ceea ce ne ajută să ne dezvoltăm. În Brăila sunt investiţii pe care le fac rând pe rând întreprinderi mici, mijlocii, dar şi companii mari", a spus Priceputu. 

Preşedintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a afirmat că trofeul de excelenţă în antreprenoriat primit de Brăila obligă autorităţile să fie mult mai deschise către mediul de afaceri. 

"E un premiu care ne onorează pe noi toţi. Tot meritul pe care l-a adus acest premiu ne obligă în continuare să fim mult mai deschişi, mult mai novativi, astfel încât să dezvoltăm tot ce înseamnă Brăila. Autorităţile publice locale sunt foarte deschise, oameni de afaceri vin la noi, sunt ascultaţi şi împreună găsim soluţii, astfel încât în tot ceea ce înseamnă dezvoltare antreprenorială să putem scurta termenele pe proceduri foarte clare. Cred că această deschidere a mea şi a domnului primar Marian Dragomir vine din faptul că amândoi am avut o experienţă frumoasă în mediul privat, care ne-a ajutat aici, în cel administrativ", a spus Chirac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel