ZIUA BREXIT. Liderii UE, scrisoare către Marea Britanie

Liderii Uniunii Europene, mai exact preşedinţii Comisiei, Consiliului şi Parlamentului, salută 'o Europă în zorii unei noi ere' şi îi reamintesc Marii Britanii că va pierde 'beneficiile' unui stat membru după Brexit, într-o scrisoare publicată vineri, în ziua istoricei ieşiri a Regatului Unit din blocul comunitar, relatează AFP. 

Preşedinţii Consiliului European, Charles Michel, Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi Parlamentului European, David Sassoli, se declară 'pregătiţi să angajeze un nou parteneriat cu vecinii de cealaltă parte a Canalului Mânecii', se arată în text. 'Pentru noi (...), la fel ca pentru atâtea alte persoane, această zi va fi marcată de reflecţie şi de emoţii amestecate', recunosc cei trei.

Brexit-ul se va aplica vineri, la ora 23:00 GMT, după aproape jumătate de secol de la aderarea Marii Britanii la UE. În contextul în care se deschide perioada de negociere a viitoarei relaţii cu Londra, cei trei oficiali europeni avertizează că, 'în lipsa unor condiţii echitabile în domenii precum mediul, piaţa muncii, fiscalitate şi ajutoarele de stat, nu poate exista un acces larg la piaţa unică' pentru Marea Britanie.

'Nu se pot păstra avantajele ataşate statutului de membru atunci când nu mai ai această calitate', reamintesc semnatarii scrisorii. Comisia Europeană urmează să negocieze relaţia post-Brexit începând cu luna martie în timpul perioadei de tranziţie, care se va încheia la sfârşitul acestui an.

'Chiar dacă nu mai este stat membru al UE, Regatul Unit va continua să facă parte din Europa. Geografia şi istoria noastre comune, precum şi legăturile dezvoltate în atât de multe domenii, ne unesc pentru totdeauna şi fac din noi aliaţi naturali', adaugă cei trei lideri ai UE.

După Brexit, 'statele membre ale Uniunii Europene vor continua să îşi unească forţele şi să construiască un viitor comun (...) Nicio ţară nu poate, singură, să oprească evoluţia schimbărilor climatice, să găsească soluţii la viitorul digital sau să îşi facă auzită vocea în cacofonia tot mai mare care domină în această lume', mai afirmă ei. Uniunea Europeană îşi va continua 'opera imediat ce soarele se va ridica pe cer mâine dimineaţă', încheie ei, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel