Zinaida Greceanîi, noul președinte al Parlamentului Republicii Moldova

parlament_chisinau
parlament_chisinau

Zinaida Greceanîi a fost aleasă prin vot în funcția de președinte al Parlamentului Republicii Modova, în cadrul ședinței convocate sâmbătă de Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), relatează site-ul Unimedia.

Zinaida Greceanîi a primit voturile a 56 de deputați dintre cei 61 prezenți. De asemenea, s-a votat ca Parlamentul să aibă patru vicepreședinți, la propunerea Blocului ACUM, condus de Maia Sandu și Andrei Năstase. Trei dintre vicepreședinți vor fi Mihai Popșoi (platforma PAS), Alexandru Slusari (platforma DA), Ion Ceban (PSMR), al patrulea urmând să fie ales din opoziție.

Urmează să se voteze comisiile parlamentare şi biroul parlament al Parlamentului

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a emis sâmbătă o nouă decizie, care vizează ședința parlamentară convocată la ora 12.30 de către Blocul ACUM și PSRM. Conform deciziei emise sâmbătă, orice act adoptat sâmbătă în Parlament este nul, deoarece termenul de formare a organelor din Parlament a expirat vineri.

„Orice acțiune și/sau act legislativ care are drept scop desfășurarea activității Parlamentului după apariția circumstanțelor de dizolvare obligatorie, constituie o încălcare gravă a prevederilor constituționale și sunt nule”, se menționează în documentul emis de Curtea Constituțională a Republicii Moldova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel