Zidane, prima mutare GALACTICĂ după preluarea Realului

Zidane, prima mutare GALACTICĂ după preluarea Realului
Zidane, prima mutare GALACTICĂ după preluarea Realului

Zinedine Zidane și-a început treaba la Real Madrid, făcând prima mutare importantă.

Zinedine Zidane a readus deja liniştea în vestiar, lucru care-l face fericit încă o dată pe preşedintele Realului, Florentino Perez. 

Ziariștii de la ziarul Marca, apropiat clubului din capitala Spaniei, au aflat că Zidane deja a avut deja o întrevedere cu Sergio Ramos. În urma discuției, cei doi au promis să se ajute necondiţionat pentru a crea din nou din Real o forţă a Europei. Ei se cunosc foarte bine, fiind şi colegi pe teren în sezonul 2005-2006, acesta fiind chiar ultimul sezon din cariera de jucător pentru Zidane.

"Primul antrenament al lui Zidane va fi abia mâine (miercuri), dar tehnicianul deja s-a apucat de treabă. Primul lucru pe care l-a făcut Zidane a fost să îl cheme pe Sergio Ramos la el, pentru a discuta despre detaliile întoarcerii şi ce urmează de acum încolo pentru Real. Relaţia dintre căpitan şi antrenor a fost mereu deschisă, Zizou dorind transparenţă totală şi ca vestiarul să îi înţeleagă hotărârile. Ramos şi Zidane au îmbrăcat acelaşi tricou ca jucători, iar tehnicianul îl vede pe spaniol mai mult decât un jucător: e liderul vestiarului, e antrenor secund. Ramos a fost informat în legătură cu toate aspectele importante din următoarea perioadă şi i-a promis lui Zidane că îl va ajuta necondiţionat", notează Marca, citată de Digisport.

Zidane, ca antrenor la Real Madrid a câștigat de trei ori UEFA Champions League (2015-16, 2016-17, 2017-2018), Supercupa Europei (2016, 2017), La Liga (2016-2017), Supercupa Spaniei (2017) și Cupa Mondială a Cluburilor (2016, 2017).

Citește și:

Transferurile "galactice" cerute de Zidane la Real Madrid

Zinedine Zidane a semnat cu Real Madrid. Buget imens pentru transferuri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel