Zeci de conturi false de Facebook, înregistrate în Iran, au fost șterse

Facebook
Facebook

Facebook a anunţat marţi că a şters din nou zeci de conturi false, grupuri şi pagini despre care compania americană susţine că au avut un ''comportament fals coordonat'' cu originea în Iran, relatează miercuri agenţia DPA.

Cincizeci şi unu de conturi false, treizeci şi şase de pagini, şapte grupuri şi trei conturi de Instagram conduse de persoane care au indus în eroare oamenii despre cine erau şi ceea ce făceau au fost dezactivate, a declarat gigantul social media într-un comunicat semnat de responsabilul Facebook cu securitatea cibernetică, Nathaniel Gleicher.

Conţinutul viza aspecte precum mişcările secesioniste din Statele Unite, Islamul, minorităţile arabe din Iran şi influenţa Arabiei Saudite în Orientul Mijlociu.

Gleicher a declarat că utilizatorii aflaţi în spatele acestor conturi obişnuiau să publice mesaje în engleză sau în arabă fără a viza o ţară anume, însă unele pagini prezentau subiecte legate de persoane publice şi politici din Statele Unite şi Marea Britanie.

Una sau mai multe dintre paginile de Facebook erau urmărite de aproximativ 21.000 de conturi, a precizat Gleicher.

În luna ianuarie, Facebook a anunţat că a eliminat 365 de conturi, sute de pagini false şi profiluri de Instagram conduse din Iran. Circa două milioane de utilizatori s-au abonat la cel puţin una dintre paginile de Facebook.

Săptămâna trecută, Facebook a anunţat că a dezactivat peste trei miliarde de conturi din luna septembrie până în martie.

Vezi și: Peste două miliarde de conturi false, închise de Facebook 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel