YouTube, acţiune împotriva clipurilor de tip "challenge"

youtube
youtube

Platforma de streaming video YouTube, foarte populară în rândul adolescenţilor, a decis marţi să-şi actualizeze regulamentul de utilizare pentru a combate mai eficient materialele care conţin provocări periculoase, cum ar fi înghiţirea unei capsule de detergent sau conducerea unui vehicul legat la ochi, potrivit AFP. 

Deşi site-ul deţinut de Google interzicea deja materialele care incită la violenţă şi la activităţi periculoase, în care se încadrează şi astfel de farse sau de provocări, YouTube a decis ca, de acum înainte, să dedice o secţiune specială din regulament acestei categorii de materiale, devenite foarte populare în ultimii ani pe YouTube sau Facebook. 

Provocarea focului (o persoană se stropeşte cu un lichid inflamabil după care îşi dă foc) sau Tide pod challenge (înghiţirea de capsule de detergent), date spre exemplu marţi de YouTube, au îndemnat numeroşi tineri din lume să dea curs unor astfel de invitaţii periculoase, cu riscul de a se răni sau de a suporta consecinţe chiar mai grave. 

"YouTube găzduieşte multe clipuri virale cu provocări sau farse"



Filmul Bird Box, lansat în urmă cu câteva săptămâni pe Netflix, a inspirat recent provocări care presupun desfăşurarea unor activităţi cu ochii acoperiţi, asemenea personajelor din film. "YouTube găzduieşte multe clipuri virale cu provocări sau farse, dar trebuie să ne asigurăm că ceea ce este amuzant nu devine periculos", au scris reprezentanţii platformei marţi pe forumul oficial YouTube Help, destinat celor care încarcă materiale pe site. 

Platforma şi-a actualizat regulamentul pentru a fi clar faptul că interzicem provocările cu un risc de pericol grav sau de moarte şi farsele care îi fac pe cei care le cad victime să creadă că sunt într-un grav pericol sau care le provoacă copiilor un stres emoţional violent, putând fi astfel traumatizaţi pe viaţă, se mai spune în documentul YouTube, care le acordă un interval de două luni creatorilor de conţinut pentru a se conforma cerinţelor. Similar altor reţele de socializare şi platforme internet, YouTube încearcă să demonstreze că luptă cât mai bine cu materialele având un conţinut problematic.

Vezi şi: Dinamo, negocieri cu un portar italian

Recurs compensatoriu. Iohannis, SOLICITARE URGENTĂ pentru Guvern

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel